sting în sine prezentul rostindu-l

în copca în care părintele
boteza puii de om
peștii ascundeau filele destinelor
sub solzi groși alunecoși

toamnele aduceau
încă aduc
frunzele tăiate de oameni la câini

și eu visez tot visez
că se vor întoarce
toți cei plecați cu valurile
sau numai cu

o clipire de apă în care
răsărit sau amurg viu
stinge în sine prezentul

se făcea că alerg
prin lanul de grâu
 atunci verde
visam primăveri nesfârșite

în inima de copilă nebună

totul se lumina oricât de mult
 întunericul oamenilor se răzvrătea
deasupra Lui

alergam cu hrana
pentru cel iubit pentru cel visat
 pentru cel care viață urma
să îmi dea iar și iar
din dragostea lui

m-am oprit nu mă opresc
scriu
am început să scriu

pe mine mie redă-mă Doamne
când ninge sau plouă
botez să îmi fiu
sau nod în Palma Ta

dezleagă-mă sau
 lasă-mă să-mi învelesc sufletul

cu toate filele destinelor
puilor de om
prinse în pasul Tău de abur molcom

fulger în pocalul iubirilor răzvrătite
răscolite prin om

frate tată prieten
 iubit iubit iubit
 îngemănată umbră cu salcia
în care dorul anotimpurilor
îmi aduc

încă o așchie
la crucea pe care
 Tu ai sculptat-o cândva
 anume gândindu-mă

la fel ca răsăritul amurgul
în toamnă
 sting în sine prezentul
rostindu-l

mai este poate
și mâine o zi...

Anne Marie Bejliu, 5 martie 2015