arcuş pe ape

chipul răsucit al luminii atinge imperfecţiunea
perfecţiunea adoarme pe braţul meu când
în cartea cu mulţi corbi cântă Dumnezeu
prima şi ultima notă de pe ramul frânt

copacul alb ridică umbrelor statui
între două frunze căzute îl privesc mă priveşte

în chipul căzut al luminii văd umbrele copacului
alb două frunze cad într-un cântec
cântecul orbului răsună pe vaporul tău

în curând nu mai vedem ţărmul
altul prinde contur într-un bot de câine
cu ochii de căprioară rătăcită
sub palma mângâietoare a
stăpânului grădinii darurilor

undeva în fundal se trage cortina falsă pentru
secretele timpului nenăscut

acolo se umblă în vârful picioarelor
se ascultă Haendel
violoncelul fericit lasă arcuşul să-l gâdile
până la armonia unui strănut numit sunet

chipul răsucit al luminii atinge bucuria
văd că orbii sunt
o singură mână le atinge cu apă golul

arcuşul pluteşte pe ape
într-un ultim cântec trezeşte fiinţa
chipul luminii se destinde