tot cenuşă

 
te ridici de pe piatra ascuţită brusc
drept în faţa mea
te privesc râzi uşor
asculţi ultimul album scos dintre ulucile gardurilor din idei depăşite
sunetele merg gândurile curg
nimic nou pe frontul de est
pe cel din vest se aruncă grenade mărunte din lava vulcanului în aşteptare
nu mai vorbeşti
începi un alt dialog-monolog cu păsări mai rare
eu mă întorc spre tine
faţa mea înnegreşte locul
ochii încep să-mi lucească ciudat
apoi piere lumina aceea colţuroasă
învăţ să tac atunci când tu redescoperi dialogul între un ţărm şi un alt ţărm
de pe care vei primi o mie de litere şi un punct
sau câteva zâmbete rostogolite pe stradela cu multe umbre
las paranteza deschisă
apoi o acoladă îmi închide demonstraţia tremurând în bucla elegantă pentru nimic
bucuria finalurilor în care instrumentele sunt dezacordate mă umple de cenuşă
nobilă ce-i drept

între noi tăcerea îmi şopteşte că tot cenuşă este