"singurul adversar al omului de azi
este omul de ieri
mai sunt unii
dar omul de azi
e mai tare ca omul de ieri
chiar dacă mâine
omul de mâine
poate fi o excepţie..." - ymp
omul de azi încă rămâne statuie plină de fisuri
la zgomotele infernului trăit
cel de mâine va trece frontiera încorporând-o în sine sau mai bine
ignorând-o
*
ce înseamnă singurătatea fizică, greiere Mir
eşti fericit atât cât cauţi un umăr
pe care să-ţi laşi palma fierbinte a gândurilor bune
găseşti o umbră, uneori are contur, alteori nu
începi să răscoleşti timpul mort, vrei să-i dai şi să-i primeşti,
să-i cunoşti rătăcirile şi regăsirile, să o alini atât cât îţi este dat
totul începe în linişte
când vrei să te retragi umbra îşi deschide braţele
nu a îmbrăţişare
uită să-şi redeschidă pumnii
şi loveşte în vidul dintre tine şi ea
orb de singurătatea neasumată priveşti absent
cum vârfurile pumnilor îţi rănesc miezul cochiliei
nu te mai retragi
cauţi să înţelegi arcuirile braţelor umbrei
să le desenezi sau aspiri în tine
devii furtuna care îi conferă mişcarea aceea devenită la un moment dat haotică
chiar dacă între tine şi ea distanţa este infinită
accepţi eroarea apropierii tale şi mergi mai departe
atingi alt plan cu alte umbre, alţi pumni
întreb fără răgaz...
când mai ai vreme să prinzi planul în care umbrele au pumnii deschişi
orbirea e trecătoare
mai ai vreme să îmbrăţişezi plinul gol al propriei regăsiri
**
am privit mereu fascinată pensula, paleta de culori
nu am avut talent niciodată la desen,
de pictură nici nu îndrăznesc să vorbesc
în seara asta un om m-a încurajat
să-mi adun toate cele de trebuinţă
şi să pornesc pe drumul culorilor
mă gândesc cum ar fi să aştern când un vers, când o imagine
iar pe fundal să ascult muzică
piatra pasăre îmi ridică mereu privirea spre imaginea Părintelui Arsenie Boca
şi-mi regăseşte paşii în colbul cărărilor mănăstirii de la Prislop
atunci am poposit încărcată de griji
nu am reuşit să las greutatea din picioare la intrare
am mers până la peştera lui
ameţită de vuietul energiei de acolo
multă vreme am stat în acel spaţiu
pentru mine a fost ca un salt peste un timp dureros şi ascuţit
cu o mie de săbii
n-am ştiut şi nu ştiu nici acum de ce în inima mea exista vinovăţie
simţeam ochii de tunet şi fulger ai Părintelui cum mă înscriau în grafica măruntelor oi ale păstorului
păşteam şi încă pasc iarba amară
iar laptele prinde fierea în esenţa lui
urc şi cobor odată cu piatra pasăre treptele uceniciei între curtea largă în care aud mereu foşnetul izvorului
şi peştera Credinţei
gust apa libertăţii fiinţei apoi închid iar cercul
nu mai adorm. e semn bun
picioarele însă le simt tot grele
trebuie să-mi regăsesc în piatra pasăre paşii către mănăstirea din Prislop
să las genunchii pe pietrele de la mormântul Părintelui
şi să aud mai clar întrebările Sale
sunt surdă şi oarbă
pragul va fi trecut abia atunci...
***
eu râd acum
şi privesc ceaţa densă în care întrevăd
o ciocnire clară cu ariciul
greierele Mir nu-mi răspunde
sau dacă răspunde
tot sub semnul uimirii mă aşterne
rămân cuminte sub tulpina pufoasă
până trece ploaia
iar greierele, spirit liber de felul lui
va reuşi să-şi lase pentru un fragment mărunt de timp
antenele spre întrebarea mea
gânduri vechi şi noi deşiră firul de aţă din jurul inelarului strâmb
lacrima cerului încropeşte prânzul cuvântului
apoi răsfiră pe portativul celor 7 luni de rostiri
bucuria întâlnirii rare...
să ne fie lumină în inimi şi suflete
cât cerul ne vrea
"punct pe "i" "
şi
"punct din trupul lui "i" "
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu