Gânduri de seară 3 iunie 2013

Acum puţine minute m-am gândit la tine şi la câte ai de făcut azi. Mă întinsesem un pic în pat.
Somnul s-a legat pentru câteva minute dar te-am simţit că-mi vorbeşti. Am găsit ce ai scris. Mi-ai povestit despre semn.
Îngerul pescăruş va mai veni odată…  Acum îi era sete de zbor. Atunci te va privi îndelung, şi-ţi va săruta tâmpla, într-un vers născut din pata aceea de lumină  rămasă în privirea şi în inima ta. Va adormi pe umărul tău. Ştie că acolo vulturii nu-l mai atacă. Mai ştie că-şi poate ascunde ciocul în gulerul hainei tale şi chiar dacă mai cântă mărunţel şi somnoros, ţie-ţi place şi nu-l alungi. Ba chiar îl îngâni.
Te iubesc îngerii, suflet cald şi frumos…

În liniştea dintre două ploi, am privit pe geam cu ochii întredeschişi. Soarele şi-a arătat pentru o clipă geometria plină de raze strecurate printre norii prea apăsători să mai pot visa. Pentru că gândul s-a săturat să aştepte bucuria, între singurătate şi dor am strecurat o lacrimă care-şi cerea dreptul la curgere.

Există un ţărm al nimănui şi-al tuturor, unde farfuriile zboară de la un ochi la altul, lovind păsările  rătăcite, păcălite de prea mult soare.
Voi adormi un veac apoi voi căuta sub nisip, urmele unei civilizaţii în care, geometriile inimilor  vor fi fost schimbate între sunet şi infinitul nedescoperit decât de sufletele aparent rătăcite printre idei. Vor lua amprenta soarelui, rotunde fierbinţi curate, arzând toate lesturile, furiile şi nimicul. 
Rotisorul împlinirilor arde-n gol punctele  iar virgulele dansează step în scoicile pregătite  a naşte perle.
Dialogul cu îngerul se amână. Calul a intrat în scenă nerăbdător.

Mi-ai spus “când calul meu se uită blând la mine/ atunci ştiu că simte şi el/ ce mult îl preţuiesc”(-ymp). Acum e ora când păsările îşi cheamă somnul între aripi.

Pe ţărmul acela, de care spuneam, versul primeşte laptele cerului de la sânul gândului unic, între două bucurii lăsate în aşteptare, de privirile inimilor atinse de sarea pământului şi a mării.
Încă se mai cere timp pentru golurile în care visele aparţin buzunarelor pline de iluzii.
Intru în curăţenia de vară, într-un iunie al copiilor părăsiţi în largul mării, cu ochii larg deschişi,  spre vaporul numit Poezie.

Mi-ai mai spus: “azi l-am simţit după nechezat/că vrea să-i dau jăratec/ să zboare cu mine/ peste tot”( - ymp)  

iar eu întreb uimită…
Din cine scoţi jăratecul pentru a primi sunetul tăcut al bucuriei calului şi zborul cuvântului când aerul primeşte nechezatul cu timpanele deschise larg mişcării?