Gând de seară 9 iunie 2013

oricât te-ai zbate să păcăleşti fiinţa iubită şi oricât te-ai ascunde după vălul minciunilor infinit născute din frica proprie de a fi ceea ce eşti şi de a-ţi recunoaşte trăirile, tot ceea ce curge curge, ceea ce stagnează, stagnează. există un ghem care se desface neîntrerupt şi sensul lui este spre Adevăr. nici nu e nevoie să cunoşti adevărul din spatele cortinei scenei pe care teatrul de control regizat de fiecare în parte şi de toţi laolaltă. el se manifestă fără proptele, fără praguri fără intervenţii, fără alegeri. există pur şi simplu aşa cum iubirea şi prietenia există dincolo de toate definiţiile limitate de mintea nevoile interesele omului-oamenilor. există precum acel Cuvânt unic care odată rostit protejează, curăţă vindecă indiferent de cât de mult sau tare se încrâncenează manifestările toxice să-şi dezvăluie maxilarele din mămăligă. gustoasă uneori, amară adeseori. fals aurie...
într-o fântână a valorilor autentice apa e cristalină oricât ai încerca să o tulburi cu privirile.

 dacă nu eşti capabil să oferi blândeţe, tandreţe, căldură umană într-o relaţie retrage-te şi apucă-te să înveţi altă partitură, alt libret, alt rol. scenarii poţi face oricând dar te-ai gândit omule vreodată să realizezi un scenariu în care faci bine omului care-ţi încălzeşte inima şi căruia tu îi arunci când şi când câte un os iar el cu mintea ca un armăsar de nepotolit construieşte nu un scenariu pur şi simplu ci un univers în care în mod fals îşi spune că se regăseşte?
aşa că...dacă nu eşti capabil într-o relaţie să fii ceea ce eşti, învaţă-ţi rolul bine apoi mai stai pe băncuţă, sub copacul cela cu trei trunchiuri, priveşte fântâna cu cumpănă, gândeşte bine şi-apoi mişcă-ţi fundul prin iubire.
e penibil ce se întâmplă şi mai ales e penibil că nu ne trezim Dumnezeului odată din infinitele scenete din răţăria zgomotoasă numită viaţă umană.
putem iubi fără a provoca şi a declanşa diabet. asta e sigur...