bătăi uitate

aud mereu
uită uită uită
nu uit

micile forme
adunate sub palma mea
întru mângâiere
zâmbetele fericite
ale puilor autişti
fruntea aplecată
pe fruntea mea
într-un şir nesfârşit
de tandreţi neexprimate
gânguritul fin de mulţumire
al lui Andrei
când în pauzele dintre două mişcări
de recuperare
se adunau
ceilalţi copii necăjiţi
să prindă
stropul de căldură umană

părăsiţi între şapte săli
de terapii
plimbau coaja de pâine
legănarea mamei în pântec
vocea mamei
asprită de nevoi
bucuria
unei jumătăţi de jucării

şi văd acum bila
rostogolindu-mi sufletul
printre ei

sfera inimă rotunjind liniştea
între a fi
şi a fugi mai aproape
de timpul fericirii

lacrimi râsete glasuri cristaline
gemete de durere
îmbrăţişări fără braţe

şi ei
înfriguraţii pui
părăsiţi într-o clădire în care
voinţa sufletul inima creierul
lucrează neîntrerupt

aud mereu
uită uită uită

nu uit

spun Numele Tău Doamne
şi ascult

bătaia inimilor vii
uitate între colţul de pâine
şi jumătatea de jucărie
niciodată întregită