căuş de palmă

în căuş de palmă mă pierd
număr şuviţele blonde păstrate
glasul copilului cu ochii din cărbunele iubirii
tace
acum tace
şi umple golurile infinitului
cu aurul vechi al sufletelor
prea grăbite să termine versurile
pe rând
ale poemelor plecării

strâns în durere trupul surâde graţiei Lui
mulţumeşte la final într-un sunet Lea Lea
apoi un ochi i se închide
celălalt mă caută pe jumătate
de undeva din scoarţa asprită a pământului

uneori norul copil se-apleacă deasupră-mi
şi-mi spune că răsăritul soarelui e dincolo de viaţă

până mai ieri credeam că e la est de trăiri
mă minţeam migălos pe pânza necunoaşterii

da Andrei
răsăritul soarelui
este dincolo de cercurile închise ale vieţii
aşa este puiul meu
de aceea în vise
tu vorbeşti
iar Teodor râde precum clovnii trişti
spre răsadul
cu firavele zorele ale timpului meu

în căuş de palmă mă pierd
ascult pocnetul mugurilor
dincolo de cerul pământului
între două glasuri de îngeri
care mă îndrumă spre a fi
încă
Om