balans

privesc într-un balans
constant
înainte înapoi
aici
şi oriunde mă întâmplu spin
în inima unei vieţi
pe care uneori
nu o mai simt a fi a mea

să mă ierţi Doamne
pentru nerecunoaştere

bucuria mi se împlântă în vene
cu ardoarea flăcării nestinse
a dorului de firul de iarbă
frânt între doi pumni
cei ai omului şi cei ai bolii

noduroşi pumni

ascuţiţi îi simt
în tâmplele obosite
să mai zvâcnească

e oboseala fiinţei nu de a fi
ci de a nu fi ceea ce este mereu
lumină iubire bucurie

totul fără extaz

falsitatea ucide puii trandafirului
în faşă
şi-atunci
ce rost mai are
să declar pace oglinzilor
fără luciu
argintul lor e zgâriat de nimic

mă întâmplu aer în spin
când ploile acide
ucid pruncii cuvintelor curate
între două paranteze pătrate
şi un plus fals
în care minusul se leagănă
balansul lui constant
între a fi şi a nu fi
între a dărui şi a lua

îmi plac salturile capetelor lui
uneori seamănă cu un infinit
cu capetele fixate
între două vârfuri de ramuri
unele au frunze altele nu...

alteori seamănă
cu o linie aparent dreaptă
arcuirile i le văd
când strănut sau privesc
păstrând pleoapele aproape lipite
las o dungă îngustă
să umplu golul cu lumină...