talpă goală prin cuvânt

(scrisă cu gândul 
la ansamblul brâncuşian 
de la Tg. Jiu
 căruia i s-a deturnat sensul unic,
precum ne sunt şi nouă oamenilor 
deturnate 
sensurile autentice ale vieţii)

 m-am născut să râd de mine
pentr-un timp care-a trecut

val pe val prin val
se-ntâmplă

cercul sacru-a reunit
micul timp cu infinitul
cel ştiut şi neştiut
de când forma îşi uitase
limitele de-nceput

cresc prin mine
ramuri groase

e-nceput sau e sfârşit

într-unul
legăn vreascuri

celălalt
nu-l văd da-l simt

umblu-n tălpile
iar goale
prin nisipul jilav tot

s-o usca pe glezna vie

ligamentul când s-a rupt
a dat forma unei creste

întregul neînceput

când mă doare
când pierd pasul
strâmb calc
oasele de gând

iar privesc la masa vieţii
12-ntr-unul
spre cer romburi
ADNul infinit

un proiect durerii cale
întru bucurie
toate ţes şi toate sunt
arc sărutului prin scut

dalta-n mână lăcrimează
când în toate-aceste
roade
pentru veşnicie crucea
din arc
privirii s-a pierdut

casa Domnului curată
sens în inimi
i-un rebut

mâini nepricepute-odată
au plimbat-o-n hău
de gând

i-au furat lumina blândă
simbol viu
capăt de viaţă
aur vechi întru-nceput

sculptorul
nu îşi găseşte
liniştea într-un mormânt

lacrima lui povesteşte
şi-acum Domnului
tăcut

m-am născut să râd de mine
într-un timp în care tei
braţe cioturi îşi ridică
într-o rugă-a unui mut

m-am născut pe-orizontală
un covor de iarbă-naltă
pasul mi-l va uşura

acum merg pe plaja goală
talpă goală prin cuvânt...