anunţ tăcut

prismă! -se anunţă răspicat
triunghiul bazei zâmbeşte

vârful l-am pierdut demult în lumea cuvântului
în lumea gândurilor rebele răzvrătite uneori chiar şi faţă de mine
ştiu că a rămas în lumea definită ca fiind cea care trebuie uitată măcinată
aparent macerată mişcă spre mine braţul lung şi greu
al amintirilor sferelor de bucurie în care eram...

eram şi sunt - paradoxul personal al zilei
cruntă nemişcare mă cuprinde şi încep a vorbi cu pereţii albi ai camerei
când ei se plictisesc un păianjen graţios ţese pânza
mişcările-i sunt repezi le simt voluptatea
chiar dacă schema e aparent logică ceva se pierde
sau pierd eu în şirul propriilor gânduri

zic un ha! plângând aştern un ha! pe fila electronică
sau pe biletul de metrou uitat pe pat
în palmă scriu
alături de masa calculatorului care se opreşte când vrea
porneşte când spun rugăciunea celui căruia munca îi aduce linişte

aud iar: prismă!
triunghiul bazei zâmbeşte larg

râd şi-mi mângâi vârful păstrat neatins
de fulgerele care şi-au pierdut luminozitatea printre roboţii lui acum
vorbesc tandru cu el

în fond este unicul iubit loial
rămâne acolo aproape invizibil pentru cuvintele rostite
sau scrise adesea în bătaie de joc în care simt acut indiferenţa

continui gestul apoi calculatorul porneşte şi redevin eu însămi robot
tastez aproape fără întrerupere poveştile orbilor
care şi-au regăsit limanul într-un şarpe pe jumătate viu
în care au rămas rădăcini multe rădăcini
ca o hartă a paşilor pierduţi prin roua gândurilor refuzate amânate

prismă! - se anunţă răspicat
triunghiul bazei mă priveşte

piramidă - anunţ tăcut şi-mi văd mai departe de treabă
privesc cerul

13 ianuarie 2014