strada de pe fila albă

drumul s-a umplut de melci
de câte ori pleci frunzele se ascund 
şi cochiliile rămân să umple golurile cu încetineala lor
îmi spui să cânt să uit să învăţ bucuria firului de iarbă
când scutură căciula de zăpadă

unde mai vii când mai vii
dacă ploile au uitat să-şi lase picăturile în palma copilului
şi unde pleci mereu uitând să-mi laşi o poveste
pe muchia mesei din lemn de mesteacăn

ştiu că florile de pe marginea câmpului de gânduri
lasă uneori gust amar şi zâmbetul frânge uitarea pe jumătate

privesc fotografiile tale
simt rostogolirile golului în adâncurile cuvintelor

am uitat să ne trimitem literele de la unul la altul
s-a umplut ramura gândului cu zăpezile amintirilor

uite cum este afară e plin de zăpadă
nici nu-mi vine să o dau la o parte dar au venit
au venit alţii şi au aruncat-o în grădina cu iarbă amară

desenez un cerc sfera e prea mult acum să o conturez
amân la infinit umplerea cercului
acolo e o poveste cu fulgi de nea şi un fluier din osul unui prezent netrăit

drumul se umple mereu de melci
le desenez în neştire cochiliile
îmi plac spiralele şi umbrele pe care le lasă sub palma mea

strada îmi surâde cuminte acum
de sub zăpadă gândul îşi iţeşte vârful ca un miracol în alb
- simplă decoraţie a serii în care tu pleci
şi strada de pe fila albă se umple de melci

imagine: artist: Chan Hwee Chong

sursa imaginii: Chan Hwee Chong