pârga roadelor

aruncă-te aruncă-te - îmi strigau gândurile 
din oceanul tainelor scuturate din aripi de păsări uriaşe
nu mă arunc gânduri 
vâltoarea voastră mă cuprinde ameţesc las toate obiectele
simţurile devin cozi de peşti şi lovesc ramele tablourilor cu mare 
şi mare vă va fi mirarea când mă veţi reîntâlni întreagă 
printre pietrele aşezate în echilibru de mâna orbului domesticit
veţi râde gândurilor voi fi cea mai ascuţită piatră
de vârful meu se vor agăţa crengi de brad de stejar şi de mesteacăn
apoi mâini mici de copii le vor împodobi pentru un Crăciun
o primăvară şi o toamnă în care pârga roadelor bucură sufletele
atunci între două cremeni scânteile vor izbucni vii

se vor înălţa spre Doamne Doamne îmbrăţişându-mi puii

dorul dor e o pasăre a timpului
are undeva în trup un sfredel o piatră ascuţită
cu care sapă mereu modelează în timp pasul paşii fiinţei
e şi el un gând prelung purtat în punctul fierbinte al crucii
când inima femeii zgurmă pământul din ea
pentru încă o fărâmă de copil nenăscut...

nu mă arunc gânduri nebune nu mă arunc
vă privesc vă sfredelesc apoi acidul speranţelor
vă va umple cu ploile unui anotimp neinventat
aveţi răbdare

19 ianuarie 2014