aşchii

te ascunzi ca o cortină lăsată zdrenţuită 
pe trupul de lemn al manechinului
mimezi statica tremuri la fiecare bătaie de gând
mâinile manechinului te agaţă
sunt cioturi de verbe rămase în căuşul mărunt
al frumuseţii trecutului

cioburi-degete cioburi - oglinzi
rămâi în bătaia amintirilor

trezit în lacrima noroaielor te smulgi
laşi manechinul gol
ridici verbele degete verbele aşchii
răsuceşti prezentul în orbitele goale
porneşti. nici tu nu ştii încotro.
porneşti odată cu morile de vânt
zidurile sunt albe paletele te prind
totul este rostogolire
prin umbrelele timpului trăit netrăit

28 ianuarie 2014