mi-e Doamne osul amorţit
în visul ce l-am potrivit într-o articulaţie bătrână
şi doare Doamne doare-n stână de câte oi lăsat-am vii
să zburde-n pace pe câmpii sub Ochiul Tău de-alin şi vad
în care în durere cad când printre oameni nu mai vreau
să calc să simt acidul lor din gând din vorbă nerostită
şi-o rană nicicând oblojită miez minciuni iluzii vii
trepte roase-n câmpuri mii unde floarea nu mai cântă
unde pasul ţi-l descântă şerpii rotocol prea strânşi
unde Doamne am ajuns?
5 decembrie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu