am ajuns la capătul podului
coborau din roţile cuvintelor oameni
mulţi oameni coboară puţini iau scările în piept
vorbesc fără punctele fierbinţi ale sunetelor
multă dăruire mult prea mult verbele
a lua a arunca a lovi
cântă în mişcări fără direcţie
jocul vântului se schimbă
se îndreaptă lumea spre valea adâncă
acolo nimeni nu trezeşte pe nimeni
doar leagănă
tâmpla de frunze tremură în mâna copilului umbrei
va creşte şi-şi va împleti arsura cu gheaţa
într-o inimă de cristal
flacăra verde acolo arde mereu
jocul vântului se schimbă
la capătul podului mijlocul pare inexistent
povestea continuă cu încă şapte paşi apoi cobori sau urci
săgeata se frânge
pierde pe drum otrava gândul atinge vârful săgeţii
se îndreaptă se sudează apoi dispare departe
o regăseşte răsăritul într-un cerc de culori
jocul vântului se schimbă
tâmpla de frunze tremură în palma copilului umbrei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu