resemnare şi nu prea

mă resemnez în parfumul unei gutui 
şi în căciula piticului bâlbâit
iubirea nu există 
e aproape o portocală din care esenţele curg 
e un fluture pe lampa aprinsă din odaia veche 
e poezia şi mai este ceva ilizibil 
definit în câteva litere 
şi o sferă alungită din trup de infinit

mă resemnez şi nu
între cuvânt şi lacrima cerului
deschis mereu
într-un zâmbet de copil adormit

între timpuri
două prelungiri ale braţelor mă învelesc
păstrează o clipă sensul buclelor finitului infinit
apoi curg mai departe
întru regăsirea necunoscutului

de unde atâta zăpadă când albastrul
se ascunde într-un trup de brânduşă
într-o primăvară încă nenăscută orbilor

şi când soarele iernii nu va mai muşca
pulpa fragedă a gândului-feminin gest
masculin scop
pe o filă din agenda anului unui cal miop
plin de har în ale cântecului

somn bun trezire în bucurie
mai rămâne să spun
înainte de tăcerea mieilor pe câmpia versului alb

30 ianuarie 2014