scenografie bandajată

(amestec de trăiri)

decât să-mi spui că nu mai sunt 
lasă-mi pe masa din colţ frântura de cuvânt uitat nerostit
pleacă apoi şi nu întoarce capul 
paşii se pot frânge şi nu are rost
aşa gândesc de fiecare dată când văd cum se stinge o scânteie 
şi cum palide umbre păstrează cârligele agăţate 
de ultima za a drumului 

parcurs sau neparcurs împreună 

se înfige în mine ca o călătorie fără niciun final
parcă este o frunză ruginită rămasă în iarnă 
fluturând ca un steag zdrenţuit deasupra speranţei de ninsoare

uneori ninge vlăguit şi în mlaştina vorbelor adunate în spaţii înguste 
se nasc alte şi alte umbre 
în praful de pe ziduri se târăşte o talpă 
cât o hartă obosită a trecerilor petrecerilor 
zâmbetelor pe jumătate rânjete

decât să-mi spui că nu mai sunt 
mai bine aprinde o candelă undeva aiurea. încă nu am mormânt
îmi aştept cuminte la rând 
ocuparea unui spaţiu cât mai mic pentru a nu otrăvi natura 
poate ard cine ştie
şi trupul meu îmi va uita rostul de câteva zeci de ani 
şi-atunci mă voi putea înălţa simplu curat 

dacă vrei păstrează-l sub o piatră uriaşă 
şi tot dacă vrei aruncă pe piatră când şi când 
câte o floare sau o creangă de brad

dacă şi dacă şi dacă mai foloseşte la ceva gestul

poţi şi acum să arunci flori sau creanga copacului uitării
aşteptându-l pe Godot într-o scenografie bandajată 
îmi vei ridica limba în semn de graţie a sunetului 
cu aerul lăsat în urmă
numai pleacă odată te rog pleacă

23 ianuarie 2014