treptele scării nu se termină

am înţeles Doamne că treptele scării nu se termină 
cu sufocarea ce fac 
ce fac Doamne când încă aştept nimicului viul
când încă mă zbat în colivia dintre spini cu mine însămi
pasul Doamne
acel pas fără spirale fără dulceaţa impregnată în gânduri
unde să-mi las mişcarea
atunci când gândurile horesc împrejurul mocirlei

marginile le ating cu călcâiul
de câte ori degetele umbrelor împung metaforele
odată cu sarea imaginilor amintirilor

tăcut mă îndrept spre centrul coliviei
caut pasărea umbrelor să o rog să-şi adune suratele

o lăsare în pace ar fi binevenită
îngrop în mine oasele timpului trecut
le albesc pe cele ale prezentului şi muşc
din azima bucuriei
să încep Doamne odată să-i simt esenţele acrişoare
dulcele e închipuire

am înţeles Doamne că între mine şi cuvânt
aprinderea se face prin apropierea palmelor
de câte ori sărutul dintre lună şi soare
îşi regăseşte esenţa
în ţurţurele în care fotograful a surprins răsăritul zâmbind
într-o Bună dimineaţa rostită cu gura peşterii sufletului
întreaga viaţă de glob din pământul modelat de Tine

am înţeles Doamne că treptele scării nu se termină
urc urc cobor încercării spaimele iluzive urc Doamne urc

2 decembrie 2013