joi, 30 ianuarie 2014

peste câte ceasuri



mâna îmbracă încet cuvântul mintea 
dezveleşte jumătate de sens
inima dansează step 
pe coasta din stânga prima în calea ei
cu grijă să nu se spargă forma de pumn
cât romantism transpare
din cupa -inima culoarea şi-o schimbă mereu

cât optimism să pun într-un singur vers
pentru o publicitate răcorită de arşiţa interiorului
peste câte ceasuri îmi voi relua hohotul de clovn
pentru a fi cu încă un pas
spre mijlocul celor ce mai pot să râdă spontan

mâna îmbracă încet cuvântul
mintea dezveleşte încă o jumătate de sens
inima cască gura la braţul în plin vals al profesorului orb
magistrală execuţie are loc acum
când concertul zăpezilor este în plină desfăşurare

peste câte ceasuri aceeaşi mână va scrie iar şi iar
că nimicul se aşterne uneori
şi pe suprafeţele rotunde ale perlelor

30 ianuarie 2014



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu