cel ce nu are umbră

mă îmbrac acum şi las în faţa porţilor aşteptării
gândul
ca un freamăt de aripă fără trup
ca un sac de oase în care uitarea se înţelege lesne
cu trupul alerg să prind punctele
din arcada zborurilor amânate
aeroport fără acoperiş
din care avioanele pleacă odată cu vrăbiile
scutură hotarele le străpung motoarele tac din când în când
plutirea e permisă între doi nori de cuvinte
se merge în tăcere vocalizează curcubeul
când atinge nuanţele bucuriei
cel ce umbră nu are nici gând într-o aripă împuşcată
păstrează umbrele vii
călătoriile încep de fiecare dată dimineaţa devreme
şi la înserarea rostirilor
cineva sau cel ce nu are umbră
lasă pe fiecare banchetă o funie şi un covrig
ca o lecţie a înmulţirii virgulelor şi verbelor tăcerii
oamenii surâd îşi pun centurile de siguranţă strâmb
şi-şi lasă mâinile leneşe privind
privindu-l pe cel ce nu are umbră înmulţind
apoi ei împart covrigii inegal între două zboruri amânate

7 ianuarie 2013