frecvenţa din capsulă

ca o aritmie în capsula gândului 
mă strecor văzută nevăzută
spre Tine Doamne alerg 
cu braţul amorţit într-un cântec stingher
pământul rostogoleşte umbrele în jurul meu 
devin aproape coşul în care îşi aruncă încercările

lacrimă de cuarţ incolor 
ajunge pe sprânceana obosită
geana se ridică pleoapa umflată cade

aştept bila de cuarţ roz 
pentru a reintra în capsula gândului 
simplă complicată frecvenţă 
păstrează echilibrul cuvintelor 
răsturnările nu mai au sens Doamne

urmez linia dreaptă dintre două asimptote 
pe arcul lăsat între a fi şi a nu fi 
echilibru în inima pământului
rădăcinile câmpului mă cheamă adesea
le răspund le amân cu încă o bilă de cuarţ roz pal

ştiu că şi acolo sub cerul pământ 
armonia se cere 
altfel toate şi tot cad 
în mai adânc mai adânc până la distrugere

Doamne
dacă în rădăcini este forţa pământului 
fă-mă Doamne rezonantă la freamătul adevărului 
între două arcuiri de clepsidre într-o statică a viului

mai departe 
pasul îmi va luneca iar şi iar în povestea melcului 
care bea apă tulbure apoi ridică spre cer corniţele 
împletind frunzelor sămânţa călătoriilor lui uimitoare
şi a rugăciunii simple care poartă Numele Tău
spre a fi mereu purtătorul spiralei 

ca o aritmie în freamătul fără sfârşit al pământului
împletesc spirala melcului 
din iarba călcată odată demult 
de cei ce umbra şi-au lăsat-o pe pământ
amintire vie mirenilor vii

întoarce-mă Doamne la ritmul inimii universale 
pentru a-mi fi 

10 ianuarie 2014