spre toate răspântiile

în colivia aşteptărilor se împletesc amintiri
corăbiile vin şi pleacă neîncetat
filele cântă înainte de naşterea notelor
simt păsările în aşteptarea bucăţilor mici
din azima gândului copilei cu ochii din cărbunii cerului
adast privirea asupra începutului de gând
uite cum câmpiile lasă înfloririle să trezească armonia
amorţesc în chiupuri picăturile de apă
sunt limpezi amorţite tăcute
se împleteşte ceva frumos mirositor frumos tăcutului
liberă îmi las privirea şi ea năzdrăvană
îşi împleteşte geometriile cu picăturile amorţite
uit de durere când balsama îşi iţeşte corolele pe dealuri
mă aplec până când pot săruta pământul
şi le cuprind bucuria prin nări spre toate răspântiile trupului călător
gândul îmi fuge la lămâiţa matură
când alergam printre ierburi să-i prind aroma tainică
îi culegeam florile apoi
ca un dar al amintirilor neîngrădite de prezent
sorbeam liniştită ceaiul fin
respiram apoi liniştită în culcuşul iernii
ridicând într-un poem mulţumirea inimii şi zâmbetul ei
într-un desen simplu al unei flori de cimbrişor

în colivia aşteptărilor se împletesc amintiri
în sunetul armonios al unui clopot de iarnă
care cheamă umbrele la botezul sfânt
întru curăţarea şi vindecarea profunzimilor sufletului

în colivia aşteptărilor
un nou început îşi întinde braţele fragile deasupra norilor timpului
digul freamătă în cuvintele orbilor
clopotul se aude blând continuu nicicând aspru

porţile cerurilor sunt deschise inimilor cuvântului alb...

7 ianuarie 2014