ne mor poeţii Doamne

ne mor poeţii. da. ne mor poeţii
şi greierii nu uită să ne cânte
să ne aducă-aminte versuri gânduri rânduri
şi tainele rămase încuiate. cele dinainte

ne mor poeţii şi cerul are-n trup aripi 
şi lacrimi virgine să-i alinte
rămânem iar şi iar privind în zbor fulgii
fulgii de gânduri versuri dinainte
şi înapoi se-nchide drumul iară şi-n noi cristale ard
şi cuarţul se mai zbate
pe creasta muntelui zăpada ne ascultă

ne mor poeţii Doamne să ne-asculte
cum tainele rămân în rădăcini
şi lacrimi albe sparg în noi destin
o za sau şapte infinite aripi gânduri
pier înspre Tine Doamne rânduri rânduri

ne mor poeţii iar ne mor poeţii
un cântec ars în cuibul berzei ne adună
apoi cu rândul ne-ndreptăm spre poartă
privindu-Te pe Tine Doamne înainte
de a ne-alege calea omenescului şi-n minte
când din izvorul gândurilor se desprinde
un vers sau mai degrabă curg în grota vieţii şapte
infinite forme de cuvinte

i-un cântec simplu
răscolire sau cascadă prinsă-ntre cuţite
cuvinte iar cuvinte şi cuvinte
în sensuri întrerupte sau absente
ne mor poeţii Doamne pietrele-s ardente
safire sau rubine sau smaragde
şirag neîntrerupt vedem că pierde
pământul din mantia sa de viaţă

ne mor poeţii Doamne iar ne mor poeţii
în prima zi a anului în miez de noapte
şi-aflăm abia în răsărit că-i dimineaţă
şi-i salutăm şoptit în prisma-nchisă
pe care versul o păstrează-ntredeschisă
aşa metafora cu coasa se întinde
ne mor poeţii Doamne... chiar le-o fi mai bine?

1 ianuarie 2014