proces fără audienţă

zgârii în neştire gândul. zăpada se aşterne la loc.
nimicul îmbracă roba, judecă gesturile, 
ridică forma care loveşte lemnul rotund.
între semnal şi sunet rămâne hotarul fin al gândului.
fanionul ridicat al prezentului tremură.
aerul se schimbă tăios.
judecata încetează, când talpa atinge pământul cu vârful.
coregrafia minciunii transpare. vernisajul poate începe fără artist.
critica merge înainte.
sala în care totul se discută forma urmelor pe zăpadă, e goală.
ecoul glasurilor macină pereţii până la prăbuşire.
se anunţă un proces greu, fără martori, fără public,
singur judecătorul, forma care loveşte forma rotundă a lemnului
şi aerul vinovat de a fi, lasă umbre pe podeaua curată.
restul e activat de ecouri gânduri
şi o urmă de talpă răsturnată între două lemne aşezate cândva în cruce.

28 ianuarie 2014