e bine să taci

alerg ca un fir de iară de la stânga la dreapta
unica şansă a deplasării rămâne ruptura 
nu nu de unul singur vântul cu săbiile lui în geometriile aerului 
scoase retrase şi iar scoase din teaca neaşteptărilor
frânte fragmente de tălpi într-un cadru ciudat inventează mişcarea statică
pic în meditaţie sau adorm habar nu am 
ce se mai întâmplă dincolo de limba subţire de pământ
cu piele şi pori mereu deschişi
simt rănile cu zbaterea nervilor răsturnaţi
de răsuflarea sacadată dată a ploilor neavenite
mă tulburi

vreau să ningă să înflorească ierburile şi eu
uneori rămân cu tălpile spre soare ca o floare de soare pământie
tâmplele îmi pocnesc vreau să dorm să meditez
renunţ la toate la tine la răsucirile vântului prin firul de iarbă
rostirile încetează te rog nu-mi mai scrie nu mai spune nici da nici nu
taci pur şi simplu
stau cu tălpile spre cenuşiul cerului aştept schimbarea de aripă
şi ciocul mi-l dreg de zidurile blocului
scara e umedă lipăitul motanului când aleargă după mine
răsună într-un anotimp răsturnat

mă întorc cu faţa la icoană
curge rugăciunea prin mine odată cu Tine

e bine să taci când dezlegi nodurile plaselor false

acolo toate cozile de peşti sunt ilizibile dar stropesc totul în jur
e ca o pictură imaginară cu clonţul înfipt în prezent

virtual - real real - virtual un fals grosolan între două coloane de sunete
stingher îmi joc rolul până la capăt

e bine să taci când dezlegi noduri

22 ianuarie 2014