hlamida gândului

cuvântul schimbă haina printre umbre
cuierul timpului s-a rupt fărâme
călătoreşti prin puncte carul mare
se-apropie primejdios de munte
pe creasta sufletului te opreşti şi saltul
îl pregăteşti minuţios şi totuşi
fragment de gând respiră trupul
atât de scurt atât de dureros e largul
deschisă-i umbra-n ATI lumina
umple golurile dintre noi şi vina
de a trăi când jocul moare-n colb
e simpla complicata cruce grea
îmi pare mie grea sau mă alint?
închid deschid cutia oaselor şi-nghit
esenţa dorului mă roade ne-ntrerupt
Doamne sunt oarbă Doamne ce-am pierdut
las timpului să cearnă piatra lunii
bijuterii nu caut vreau genunii
să-i spun să nu mai lase carul mare aproape
de muntele cel alb de viul soare
să-l plimbe mai departe printre aştri
să-mi lase visul gheb de pâine
grâul verde-n paşii
născuţi şi nenăscuţi în lacrimi
de râs şi plâns nici nu mai ştiu
sunt acri

cuvântul schimbă haina printre umbre
copilul face tumbe să anime
plânsul şi râsul clovnului mamă
hainele nu mai sunt acum sunt goală
cuierul timpului măsoară-n poală
de câte ori am râs şi-am plâns deodată
caut în mine ne-ntrerupt o poartă
să regăsesc în ATI lumina
să nu mai simt atât de-acut şi vina
şi pasul vânzătorului de vise
mă fură punctul în cuvânt acum închise
sunt toate porţile doar cerul îmi rămâne
hlamida gândului în alb vopsind destine...

imagine:

19 ianuarie 2014Clovn
ulei, pânză, 41 x 33 cm

semnat st. jos cu albastru: L. Buda