dispariţie

pe roua din palmele stejarului semnul de întrebare pluteşte 
cuminte iarnă ruginită frunză picură gheaţa
ţurţure aninat de streaşina cuvintelor
ea nu mai ştie de unde începe 
şi unde se termină trupul gândului învechit

se trezeşte adesea dintr-un coşmar intră în altul
poarta sau hotarul e prea subţire

frazele goale aduc a legendă ieftină reinventată la nesfârşit
aşternută îmbogăţită pe tava simbriilor mici

lumea râde şi ea tremură în fiecare seară
dimineaţa îşi ridică sprâncenele priveşte în jur
golul şi ţurţurele reiau unul îmbrăţişarea celălalt dezgheţarea
iarnă primăvară vară iarnă şi o toamnă în care
îşi numără pumnii de apă adunaţi între versuri

peste întinderile de litere cineva strigă aproape şuierând
că pieţele de poezie sunt deschise
tarabele sunt pline de nimic nu se vinde nimic nu se câştigă
totul se oferă zâmbind de multe ori tâmp de puţine ori din tot sufletul

ea tremură abia trezită dintr-un coşmar intră în altul
când ziua sare şi sparge zidul reapare dezbrăcată în înserare

bine că există noapte lumânare şi flacăra arzândă a lumânării
şi mai este un punct aproape imaginabil de frumos:
singurătatea tăcerii tăcerea singurătăţii
şi acea metaforă nescrisă în timp ce lumina lumânării
readuce lumina sufletului tremurând în căuşul palmelor Lui

semnul de întrebare a dispărut

20 ianuarie 2014