de câte ori pic
în starea de romantism fără leac
încep să scriu
cineva strigă
să-i duc sacoşile pline de cumpărături
altcineva mă anunţă
că pleacă să-şi ameţească minţile
şi totuşi
undeva ştiu că există
liniştea unui poem de dragoste împlinit
rezolv toate problemele oglinzilor mele dragi
mă rătăcesc printre cuvinte
printre sunete printre amintiri
şi prin prezent câteodată găsesc regăsesc
stropii de linişte cu care artistul orb
modelează chipul iubirii
când şi unde m-am rătăcit de mine însămi
- întreb sufletul
el tace îngenunchează în faţa unui copac
a unei icoane gândită simplu
de omul cu ochii furtunilor interioare
gândesc un poem de iubire
fără să ating orgoliile
să le cresc sau să le scad
o scriere simplă în care iubirea de iubire
să ridice gândul inima sufletul
undeva între cer şi pământ
apoi să salte ca un fluture orb printre ecouri
materia o iubim oare
atât cât ne silabisim câteva cuvinte aurite
de scânteia evadată din focul de tabără
pe care singuri îl dirijăm
pe fiecare nod al ramurii înflorite până la rod
copacul răspunde într-o toamnă
când pe aceeaşi ramură odată înflorită
a rămas frunza ruginită
care a refuzat să zboare spre ţărâna uitării
da. încep să-l scriu...
Anne Marie Bejliu, 21 iunie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu