variantă

nu te speria
eu ştiu prea bine
că tot ce simt
nu poate fi iubire

e simpla atingere
de nori
prin balta fină
în care scald
o haină două nouă
apoi mă duc

mă vei uita încet atent
chiar cu migală
cu arta ta
statuie-n glod vei ridica

femeii care
ţi-a purtat o vreme umbra
în buzunarul de la piept
şi-n firea sa

ce joc
în care ramuri cresc
apoi sunt rupte
ca un cais în floare
primăvara e tăiat

bandajul e o simplă-acoperire
inelul sau inelele
s-au tulburat

va creşte iar probabil
acolo unde tăietura a durut
şi pomul şi mâna care
l-a împământenit apoi i-a spus
că îi iubeşte cântecul
esenţa frumuseţea

inelul sau inelele s-au dus

acum sunt fracţiuni
din cercul în care
lecţia fragment nespus
era întregul e întreg
o rană care
rupe mişcarea

fluidul zis iubire
în flacără s-a stins

arde tăcerea
arde umbra
ard toate

ies din joc o clipă
mă întorc

tu vei mai crede oare
că-ntâmplarea e o sferă
sau că spirala dublă
din lâna cea de aur
mai este bună
oare-acum de tors

tu
om al gesturilor calde
nimicul spus nescris
şi nerostit
atinge buzunarul întrebării

răspunsul printre noi
nu s-a întors

suntem pereţi
într-o clepsidră a-ndurării
şi între noi
nisipul nu s-a scurs

când vei întoarce
semnul exclamării
atunci vei înţelege bine

de ce-am ales eu verbul
a întoarce
în varianta:
sunt acum aici
m-am întors

Anne Marie Bejliu, 5 iunie 2014