vitraliu (în plină rugă)

îndrăznesc să privesc cioburile 
din care ai colorat viaţa acum
e frumos totul 
ca un vitraliu surprins în plină rugă de vânt

răsărit şi apus nedefinit 
îi redetermină marginile petelor de culoare

pe rând păsările vin
cântecul lor îl ard
vitraliul tace sau geme încet
ca un copil până la botez

un copil în care femeia cu ochii de cărbune
tace acum răstignind gândurile
biciuindu-le să tacă viu să tacă aldin

ştii Leandru
uneori casele se învârtesc în jurul unui ax
eu îl numesc în inima mea copil în tâmplă gol
în ochi plinul paharului gol
când plecarea e anunţată imediat după naştere
sau aproape de primul alăptat

i-am văzut buzele fragile flămânde
au primit colostrul
bujori în obrajii palizi au apărut
a oftat şi-a adormit pe sânul meu încă plin
mereu plin de metaforele unei existenţe
care părea a fi ambrozia sufletului şi a minţii...

azi mâine întotdeauna voi rosti cuvântul d-o-r-
cu o plecăciune în ruga nesfârşită
pentru lumina lui a lor
a copiilor cu ochii din vântul iernii
din sămânţa fluturată vis
pe catargul unui vas scufundat demult
în vremuri nicicând decodate de irisul viu al omului

acum te las Leandru
ştiu că pentru tine nopţile
sunt răsăritul unei arii de viaţă lăuntrică
pe care acum încerc să o înţeleg

tot o iau de la început şi rămân înfiptă în el
cu inima deschisă

Leandru Leandru
tare aş fi vrut să te numesc altfel...

ascultă cântecul vitraliului
ascultă-l Leandru

Anne Marie Bejliu, 1 iunie 2014