încerc să-l uit

trăieşti în mine ca bobul de grâu
în marsupiul sabiei aurii
din câmpul deschis tuturor paşilor omului

înaintezi în luni în ani
cât mine în fracţiunea de viaţă netrăită
gândită ca pe o poveste
nici începută nici terminată

să-ţi spun fiecare secvenţă
ascultă muzică mai bine
pierzi suflu preţios la fiecare emoţie
pe care o trezesc
sau poate la fiecare arcuire a indiferenţei
atât de iubită în singurătate

totuşi trăieşti
şi trăieşti în mine
ca o lance a încercărilor de acum

te simt te amuşin
esenţa ta îşi plimbă culorile
prin fiecare nervură a timpului meu

e viaţă pescăruşule. poate ai uitat
trăind propria-ţi bucurie a singurătăţii

primăvara eşti verde
asmuţi în mine dorul de a trăi
freamătul pământului reavăn

vara devii caniculă
departe de răcoarea liniştii gândului
copilei prinsă în verigile unui lanţ
prea greu pentru zbor

toamna te regăsesc 
ai aripile larg deschise deasupra 
valului dintâi al unor trăiri nedefinite

nu ştiu dacă poate fi iubire
tu spui că nu este

întreb marea
şi-mi răspunde într-o limbă
pe care numai tu o cunoşti

rămân să privesc depărtările
undeva dincolo de hotarele gândului
se vede turnul visurilor tale
tac. privesc. uit să visez
cuprind imaginar în palme jocul

surâd dimineţilor unui cuvânt
apoi încerc să-l uit...

Anne Marie Bejliu, 19 iunie 2014