hamac

ca o corabie întoarsă pe dos cu pânzele fremătând 
în vântul sensurilor neştiute de minte
dansez sau static las să-mi umple cerul frământările

între mine şi nisip rămân picioarele 
uneori inutile alteori prea lungi pentru a cuprinde interiorul

pânzele flutură interior-exterior 
odată cu versurile în care nici lumânarea aprinsă
nu mă lasă să-mi citesc adâncurile

aprind o candelă din ceara albinelor
un fagure de timp se desprinde

se naşte altă pânză între rădăcinile copacilor nenăscuţi
- hamac pentru emoţiile trăite

jumătate plin jumătate gol

trupul pleacă odată cu pânzele în largul unui ocean închipuit

este călătoria fără adăposturi plină de bănci de piatră de praguri
fuga prin faguri de piatră saltul prin fagurii de miere care sunt
promisiuni ale copilăriei şi adolescenţei
pentru un prezent fără acoperire

absurd în absurd prin absurd. odihna se amână

Anne Marie Bejliu, 5 iunie 2014