fularul de verbe

mi-ar fi dor printre lucruri 
să nu mai fiu instrument de tortură 
al blândei molecule răsucită înspre mine din tine

apa pe care o bei s-ar risipi 
pe aşternutul fără margini al gândurilor
apoi frază cu frază te-aş aduna într-un sărut 
al cerului al ramurilor
al soarelui când deasupra pământului
lumina lui cântă

mi-ar fi dor de cercul deschis în care
aduni mereu poveşti să-mi fie să îţi fie
pătura sau mai simplu spus
pânza prinsă în horă
între primul şi ultimul cuvânt nerostit de patimă
spus pur şi simplu dintr-o privire
dintr-o răsuflare a ierbii când vara
îşi prinde pieptul în floarea de colţ neînflorită

devine vârf pe creasta muntelui de valori
ascultă cântarea muntelui
apoi adoarme surâzând răsăritului
mereu răsăritului soarelui

mai târziu luna
îşi va strânge fularul de verbe la piept

frigul din ea îi şopteşte să tacă

atâta romantism înconjură haloul încât
refuz să o mai privesc
privesc centrul nopţii din care
liberă să fiu trează
rodesc întrebări

Anne Marie Bejliu, 8 iunie 2014