caniculă în pumn de copil

privesc între mine şi tine 
fulgul de pasăre necântătoare
strigă întruna îmi povesteşte ceva
o aud o văd o ascult mereu încercând

uneori nu ştiu dacă voi putea pătrunde 
nota cea mai înaltă a ţipătului ei
regăsindu-mă pe mine însămi 
cu toate frământările pământeşti nepământeşti
acide calde umbroase
caniculă în pumnul de copil gând
când tu laşi pe banca de piatră privirea arzândă

dorul şi flacăra razant trecută deasupra cerului
interior-exterior cu salturi
ca de cangur ameţit de furtuni

îmi spui mereu să păstrez
în pumnul gândului copil bucuria
o păstrez

uite cum oarbă fac pasul următor
apoi claritatea privirii străpunge cercul de bazalt
în care câteva ace au ruginit

lasă timpului arsura soarelui mereu a soarelui

până la urmă între mine şi tine
sunt câteva raze şi lumina lui

în spatele tău şi în faţa mea
arcul de curcubeu
lasă spinii capetelor să înţepe iarba
ici colo răsar flori dar noi nu le mai vedem

te văd şi poate şi tu mă vezi

ne agităm ca doi sălbateci fiecare sub umbrela lui
întinzi palma aspră de urs
şi sper să mă cuprinzi odată
în căldura ta răcoroasă

nu spun mi-e dor. nu am trăit
am gândit ştii tu când...

pe treptele de piatră dinaintea băncii tot de piatră
când tu încercai să redevii om
după un sărut scurt al aripii tale cu valul
într-un răsărit apoi un apus apoi înserare

ai adormit dragul meu
pleoapele-ţi sunt grele de viaţă
dormi pescăruşule, dormi...

Anne Marie Bejliu, 13 iunie 2014