prin flăcări albe-amurgul

îmi este greu să cred 
că-n mine a secat 
demult într-o privire
ceea ce sunt şi-am fost 
dintotdeauna umbră

mă baţi pe umăr ziua 
iar noaptea-mi devii vis

te răsuceşti pe muchii
prezent născut aievea
privind tăişul ierbii

adâncul fericirii
-contrafăcut senin
strecori în buzunarul
fără fermoare zale

în labirint tu umbră
devii fiara firii
întruchipare-a fricii
a rodului necopt

când gândul îşi revine
şi îşi îndreaptă calea
cuvântul iar se umple
cu un prezent anost

las laviţei cuminte
prinosul de odihnă
mă-ndrept la rându-mi fiică
a nopţilor cu rost

şi când din punct de fugă
esenţe se răstoarnă
din bolul cu-ncercări
laşi răni deschise umbră

pleci zilei bolta-n ceruri
iar din fântâni de zestre
inelele le strângi

în deformări de clipe
dansezi şi râzi şi plângi
să te aud în viaţă
cum laşi urmele toate

prin flăcări albe- amurgul
cu dragoste-l priveşti

Anne Marie Bejliu, 13 iunie 2014

sursa imaginii:

http://poulwebb.blogspot.ro/2012/02/don-hong-oai-photographer-part-1.html