pământul hrănindu-l

lasă-ţi mintea din inimă vie
altfel te vei pierde cuvânt
ridicând osanale minţii mecanice

un calendar imens de iluzii 
năstruşnic modelate 
după un cer arzând
între a fi şi patima nestinsă
a gândului fabricat inconştient

ca o felină abia trezită din somn
ridică botul în aer
adulmecă fragmentarea întregului
apoi lasă urme de paşi

şi totuşi urmele felinelor
cuprind mereu trei adâncituri
uneori patru
şi încă una mai mare

între ele hotarul
pragul dintre două gânduri
lasă liber pasul spre patru
mereu patru

apoi cerul se înseninează
felina bea apă hrăneşte puii alergării
în fuga spre răsăritul nicicând atins

mă întreb mereu
de ce ochii fiarelor pădurii sunt galbeni
ai tigrului sunt de smaragd
când liniştea fiinţei se aşterne
în scoica naşterii depline a zilei

bate bate mereu inima vie
cea a adormiţilor veacului bate şi ea
din piatră se aude

a ta bate molcom acum
abia sufli repezeala bătăilor creşte
gândul iubirii
frământă miracolele în fiece clipă

departe tot mai departe
lasă-ţi mintea din inimă vie
te vei pierde nume
în trei urme ale numelui tău

te va regăsi El
te va readuce în propria privire
rătăcit - curăţat - într-un târziu vindecat
păşind pe cele trei urme mărunte
scăldând hotarul cu propria-ţi cunoaştere
prin credinţă pământul hrănindu-l

Anne Marie Bejliu, 17 iunie 2014