încercând să sar amănuntele

mai aproape de o iluzie 
şi un sfert de adevăr
las să ruleze filmul descântului 

mai departe mai departe 
tot mai departe cadran în care 
punctul de foc şi punctul de fugă
dansează pe circumferinţa sferei 

în ea ajung mai devreme sau mai târziu
să urlu la plinul lunii
printr-o ramură a coarnelor cerbului

înserarea se apropie cu paşi repezi

unde eşti punct de linişte
în ce dimensiune tot fugi
sau eu fug
de câte ori pasul mi-l alungă o oglindă

ciob şi ea
din oglinda tuturor fracţiunilor de cântec

de câte ori să-mi caut prin buzunare
ceasornicul în care cântecul a încetat demult
luând forma unor reliefuri
ale toamnelor netrăite îndeajuns

câtă vreme pot pierde printre drumuri
care nu-mi aparţin

da. mă opresc.
las arginţii în palmele lopătarilor
dintre cremeni
sper într-un argint cât mai viu
din care tropotul anului prezentului
să se audă clar

mă trădez de infinite ori
şi nu mă mai satur să surprind
hohotul oglinzilor care-mi cer tot cer
să încarc desaga
cu rostirile lor strâmbe

de ce Doamne de ce
când paşii mei merg
către centrul din care am pornit
la răsăritul Voii Tale de a-Ţi fi

copilă pată de lumină
zbor între două clepsidre
în care focul şi gheaţa
frământă pumnul de argilă
şi metalul în clocotul încercărilor

pornesc pornesc
nu mă aştept decât tot eu la capătul călătoriei
spun eu
şi văd Chipul Domnului surâzând

da Doamne ştiu
că Tu Eşti acolo mereu şi pretutindeni

mă iartă Tu Doamne că vorbesc de singurătate
aici din colţul umbrelor
pământul lasă imagini singuratice

Tu Eşti în toate
cum să mai ai umbră
cum să Te văd
când ochii mei orbi nu mă văd nici pe mine

mai aproape de o iluzie
şi un sfert de adevăr
las poalele cămăşii
să atingă apele izvorului
să le tulbure claritatea oglinda

mai târziu voi întrezări propriu-mi chip

pe al Tău Doamne îl trăiesc
în adâncurile fântânii în care m-am zidit
încercând să sar amănuntele
răsăritului soarelui
şi ale cântecului amurgului copil

Anne Marie Bejliu, 14 iunie 2014