cerc de fum

dintr-o sminteală-ntr-alta 
calc pe pietre
săr apa-nvolburată 
de minciuni 
şi prin înalt nu regăsesc 
amurgul
sătulă sunt de toate 
câte sunt

amare înnegrite-n
ceasul firii
când din furtuni în colb
mă readun

să mă trezesc acum
nu-i prea târziu

m-am îngrăşat
mişcarea-mi este strânsă
ajung să plâng să râd
e-acelaşi timp
mereu acelaşi încropind
sămânţa cea nebună

mă-nvârt între aceleaşi
lucruri vechi
singura dintre ele nouă
e icoana

când văd cum săr
dintr-o sminteală-ntr-alta
oglindă oarbă
într-un cerc de fum
amar întins mereu
pe-un static drum

Anne Marie Bejliu, 30 iunie 2014

sursa imaginilor:

http://alexandru-ichim.blogspot.ro/2012/02/planeta-ichim.html