sânul viselor

şi dacă timpul nu ne va mai lăsa să terminăm frazele să punem punctele pe trupurile de i acum în ploaie scăldând ochii tinereţii
mamă spune-mi cât va mai fi roata gândului măcinată de gropile vieţii
de câte ori saltul în gol al pasului adolescenţei tale îmi va fi inimă de piatră în propriul salt
mă dor prezentul şi punctele care îi vor urma

mi-e frică mamă mi-e frică
am ascultat inima lui Andrei înainte de tăcere i-am ascultat rostirea de final lui Teodor acum cântecul de lebădă tace
nu ştiu până când
e frumos mamă e frumos dar nu-l vreau
nici pasărea spin nu vreau să o privesc atunci când colorează spinul cu inima ei gingaşă în roşul de mac
sămânţa lui este neagră coasa gândului macină prezentul
mâine va fi altă zi
promite-mi mamă
acum mă voi culca iar buzele le voi aşterne pe sânul tău cald blând mângâietor îl voi desena cu inima cu lumina cu bucuria de a fi
sânul viselor fetei cu ochii din cărbunele toamnei
visul mamă visul...

dincolo de tăceri este iubirea nicicând atinsă de om cu gheara ironiei cu gheara orgoliul revărsat peste limita sufocării verbului a fi
a fi liber să plângi a fi liber să fii trist a fi liber să râzi

mâine va fi o altă zi a noastră mamă
magnolie albă a fiinţei mele mâine voi fi vei fi vom fi

Anne Marie Bejliu, 31 mai 2014