al gândului de încet

poate de mâine prin azi nu mă voi mai ghemui
între tavan şi pasul următor pentru a fi

să uit ghemul de umbre vioaie din cupa polemicilor
schimbul de urzici agonice libera trecere cu unic sens 
indus impus şi algoritmul de calcul al furnicilor 
din talpa umflată de întrebări
ca o nălucă năucă mă trezesc între tavan şi pasul următor
întind gâtul pe trecerea pomenită în fila de acum
caut călătoresc prin statica moleculelor 
comoara dintâi e tot ortul 
ştiu micuţul ban de argint sau de metal banal
banală permisiune banală ridicare a vâslei şi luntrea alunecă lin
legănarea ei mă readuce grăunte ghemuit între tavan şi primul pas
unde este mişcarea unde sunt punctele înfipte gardieni ai tăcerii
pe trunchiurile copacilor fără ramuri
speranţa unei coroane dense largi plină de frunze trece şi ea
luntrea lunecă fin pe apele gândurilor
poezia este un fel de Styx dacă nu un stiks bine uscat 
muiat în ceaiul înserărilor grăbite
şi atunci la pornire şi acum aproape de final
moi ca într-un ritual cu secvenţe infinite firul de pâine uscată
îl rotesc al gândului de încet prin cana nopţilor albe 
prin gara fără semnale 

totul tace tac şi tac 
întind bănuţul vâsla se plimbă indiferentă
înaintează barca
mă trezesc iar şi iar ghem de nemişcare 
între tavanul alb şi primul pas pas pas

9 ianuarie 2013