mi-e inima ca un cuvânt uitat suspendat între două măşti
în plină scenetă de operă
o voce umple izvorul de gânduri cu ierburi uitate
cealaltă foarfecă tainele asfaltului într-o continuă furtună de percepţii
traduc umbrele prin fântâna arteziană a încercărilor
mă scutur de ploile false
într-un cerc redeschis mă zbat
să ridic legendele timpului în care mă manifest la nuanţa albelor anotimpuri
fără ninsori gândul îşi aşterne cuminte vârful în poala Maicii
adoarme tresare moare renaşte ca firul în vremea torsului
pe un fuior într-o neîntreruptă mişcare şerpească
printre geometriile existenţei
mi-e inima ca un cuvânt uitat în legănare
când legănarea legănărilor aduce cântecul sufletului mai aproape de adevăr
cu un fir de grâu necopt muşcat uşor de oile gândului
la primăvară îşi va înmulţi boabele
pentru un rod al câmpului nicicând mai bogat
4 ianuarie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu