ochi de adevăr

în vadul gândurilor umbra ascunde ţinta
într-o glumă
ridică simplu braţul gol sub felinarele bătrâne 
rămâne pasul pasul bol
de gesturi tandre amânate şi din cuvintele de stepă
inima-şi strânge praf de aur 
când colbul se transformă-n pietre

cu talpa goală umbli orb din când în când tresari rostiri
printre copaci vezi mănăstiri cu crucile strălucitoare

în alb se-mbracă umbra firea şi-atunci începi să plimbi prin tine
pasul pasul gol de sine alunecare prin destine
alunecare-n gol de vieţi

rostogoleşti în dimineţi uitarea într-un bulz de humă
cu palmele amesteci mergi şi mergi mereu fără oprire
rostogoleşti o bilă sumbră apoi o înveleşti în dor

prin cuib acum e iarnă iară nu ninge ceru-i încruntat
ţi-aduci aminte-n colţi de fiară să te păstrezi luminii calm

şi laşi prin tine doruri mute de-a fi iubit de-a fi în doi
rămâi pe-un colţ de ţintă rară să te-nţelegi profund crestat
e gândul nou şi vechi cel vechi nenivelat

cu palmele pe stânci te rogi să nu mai fi iertat
iertat...

mă ierţi Tu Doamne că-s nătâng că-n fiecare zi dobor
prin mine alt şi alt sobor de păsări flăcări umbre-n timp

mă ierţi Tu Doamne că sunt orb şi că în fiecare zi
adun prin mine mărunţiş şi prin fântâni privesc pieziş
la Ochiul Tău cu ape limpezi la Ochiul Tău de Adevăr

mă ierţi Tu Doamne Tu mă ierţi

5 ianuarie 2014