în zborul dorului năuc

prin ghemuri mari de timp 
trezesc în mine 
anotimpurile toate
când din păduri simt că privesc 
ochii copiilor şi şoapte
mă încolţesc adesea-n vis 
le las să-mi cânte despre noapte
şi ziua rodul îl dezleg
cuvintele îmi sunt aproape

din gura tainicelor zori
desprins e răsăritu-n fapte
şi gesturi largi de păsări mari
lasă din zbor o primă treaptă
pe care pasu-l las uşor
descriu în aer echilibrul
cuvântul curge-n verb de dor

de mine toate sunt legate
şi fire lungi de-argint şi nor
şi vântul la răscruci de viaţă
şi chipuri calde chiar şi măşti
pe scena teatrului e noapte
circul şi pâinea sunt în zor

se înteţeşte fuga-n sine
golul din jur sufocă-ncet
şi-atunci întreb
n-aştept răspunsuri
unde-mi mai sunteţi?

când Prier
vă va mai prinde-n plasa vie
să vă scăldaţi copii din ger
în verdele curat şi crud
şi-n acel bine fără umbre

din trup de soare renasc toate
şi-n fiecare zi aud
bătaia inimilor arse
de vis mister realitate

şi mai aud cum cuiburi dragi
destramă timpului asprimea
când glasuri rare de copii
se sting precum o lumânare

dar ele sunt mereu rămân
să încropească libertatea
şi-n zborul dorului năuc
s-ascundă versul într-o carte

nici nu se ştie când şi cum
filele toate se vor bate
pe o privire de om bun
- un călător prin drumuri sparte

şi chiar de sunt aşa cum sunt
drumurile drumuri tot rămân
speranţa lui rămâne-ntreagă

visul şi-l împlineşte-n gând
şi împlinit rămâne-n fapte

15 ianuarie 2014