mereu al Domnului

tremură scaunul gândul cercevelele invizibile 
de la ferestre zgândăre visele
totul se mişcă şi tu dormi şi taci şi umbli nevăzut 
printre cadranele solare ale timpilor nedescoperiţi
eşti imposibil de găsit în locurile obişnuite
şi dacă pregăteşti un pas spre ele sigur apare altceva
şi zbori odată cu pescăruşii
odată cu pasul tigrului alb din sfera gândurilor tale
al infinitului laborios instrumentat
în demonstraţiile fără graniţe

Doamne cât surplus de viaţă
bate darabana în forma aceea fusoidală
nu te mai caut ştiu că nu vei fi dezamăgit
vei lăsa tu câteva litere sub forma unei grămezi logice
mai mult versuri mai mult vise
într-un şir sinuos strecurat în inima mea

de câte ori mă apropii de gândurile tale
sari ca un cal nărăvaş şi fugi şi fugi
te întorci brusc şopteşti ceva nedesluşit
înţeles de tine doar
apoi galopul reîncepe

pe dig imposibilule pe dig - strigă farul îmbătrânit

aşa
acum deschide larg braţele prinde marea
măsoară rama în care o poţi cuprinde
adună scoicile de sub cuvintele ilizibile
apoi lasă un poem în urma urmele Lui
întru bucuria orbilor duminicilor pline de har

şi cântecul să-l laşi pe banca de piatră
când îţi voi răsturna paleta de culori pe treptele strâmbe
paşii tăi se vor colora şi poate cine ştie
vom mai găsi o pană de pescăruş în plin zbor
căutând azima gândului într-un cântec
altul decât al tău
mereu al Domnului

16 ianuarie 2014