mojarul rămâne deschis

într-un atrium taciturn desfăşor mosorul de gânduri
ecoul îşi înghite sunetele 
se aruncă în mine ca într-un ochi de apă smaragd
al subconştientului pământului
când îmi ridic privirea irişii-mi zboară spre cer
odată cu fâşiile din carnea filelor netrăite

atunci numai atunci
las sfera de plumb să-mi cadă la picioare
se rostogoleşte grăbită până la sfărâmare

odată voi fi odată voi - spune ecoul
şi-mi împlântă raza laserului degetelor celui ce ştie
a-mi fi gând cuvânt sabie frământare
în miezul plămânului îmbrăcat în torţele timpului trăit

acum îl cheamă mereu în trupul fără solzi
îi cântă despre limanul gândurilor veştede

rămâne istoria unei lupte imaginare cu sinele
a unui război într-un atrium taciturn în care
cercul păsărilor se deschide din ce în ce mai larg

în jurul unui punct-inflorescenţă
a macului învolburat în aşteptări

roşii petale valsează deasupra prezentului
într-un poem rotund în care ecoul
îşi regăseşte sunetele pitite în firidele timpului trecut
iar păsările
regăsesc odată cu irişii mei spirala cerului

vulcanul mormăie în conul lui
ardentă treaptă ardentă spirală

totul se zdruncină într-un punct unic
dansul continuă între două linii paralele
călăreţul de lemn ridică biciul şi loveşte calul

galopul se naşte brusc într-o copită de aur şi argint

mojarul rămâne deschis
rotirii pistilului încercărilor în anul neînşeuatului...

9 ianuarie 2014