unde ne sunt oamenii

să ne îmbrăcăm petrecerea a trecut nu contează
râdem zâmbim unii au încetat brusc să mişte 
jumătate de zâmbet uşurare uitare de tot şi de toate 
cuvinte de rămas bun dans clopoţei spiralaţi prostii Doamne 
prostii înşirate pe catafalcul speranţelor
păcăleli adâncind întunericul fiinţei
lumina artificială a unei nopţi care îmi pare a fi 
poemul poetului fără traistă lăsat pe banca din gara părăsită
scârţâit de roţi trenul e pe aproape şina e lungă Doamne prea lungă 

din palmele Tale nu ninge nu ninge 

e ceaţă şi umbrele sunt fericite
adâncite în citatele modificate
şi Doamne ce de zei în curtea spitalelor
ce de nume măreţe afişate pe frunţile umbrelor
întunericul le acoperă vorbele goale le descoperă

ce de umbre Doamne ce de umbre
unde ne sunt unde ne sunt unde ne sunt ...oamenii Doamne?