Cerc închis topit în pumni rouă

Viaţa de acum seamănă cu o colivie de aur. Din ea, nici cuvântul nu scapă fără a-şi pierde o parte din cruce.
Literele scrise greşit îi fărâmă baza, sau miezul, sau poate numai vârful acela ca de stilet alb, în umbra gestului rămas pe jumătate aninat de leagănul aşteptărilor.
În leagăn e un cuib. Cuibul păsării spin.
La final de arc, pasărea spin cântă. lasă mai departe grădina să-i cânte, în timp ce pieptul ei apasă uşor, blând, spinul gândurilor nenăscute.
Se ţese timpului năframa purpurie din fir de dor nescris, nici şoptit.
E dorul dor lăsat să curgă în amonte, până când muntele devine nisip, nisipul devine aur în palma credinţei că poţi fi om, chiar dacă înveţi rând pe rând târârea, primul pas zvâcnit din palma fierbinte a părintelui rar, apoi alergarea neîncetată printre zăbrele de fum, printre umbre şi umbrelele timpului de acum, mereu un acum cu pălăria moţată a propriilor frici...
Viaţa acum seamănă cu un cerc închis în care, mişcarea zvâcnită a tâmplelor tale sparge liniştea. Tăcerea se aşterne peste tot şi toate, ca o hlamidă albă a împăcării cu sine. Totul se întâmplă într-un punct pe trupul de i ales de Domnul a-ţi fi bucurie deplină.
Viaţa de acum este un cerc închis, topit în pumni de rouă, când visul se îmlineşte într-un sfert de sferă coaptă bine plină de aromele mărului veşnic proaspăt înflorit.

O candelă arde veşnic în inima mea. Are două flăcări fragile care-şi împletesc din când în când trupurile într-un strigăt şoptit: Em Mam! Em Mam...