aninată de şaua calului

mai crezi? - mă întreabă gândul
îl ating uşor pe umărul stâng
îi păcălesc pielea stângace cu un deget de sensuri
încetează - îmi spune râzând
eu mai cred
ce anume? - îl întreb privindu-i trupul neconturat 
o întrezărire de tulburare apoi calmul îl înveleşte absent

crezi tu
eu te văd cum te schimbi de la secundă la secundă
de la pas la pas
cum mă întorc o clipă
eşti parcă altul învelindu-l pe celălalt

la final răsare de niciunde o mumie tremurândă
călătoria abia atunci începe şi caut şi caut răspunsuri
colbul drumului de întoarcere e neatins
îi ating şi umărul drept gândului se încruntă se crispează
ar vrea să strige dar gura e undeva pe chipul meu închisă

amân la nesfârşit strigătul lui
economie şi plăcerea de a lăsa aerul fericit
se îndeasă în sacul versurilor nescrise

gândule hai să tropăim
podeaua ne lasă i-am cerut voie
şi chiar dacă nu ne lăsa tropăiam
jucăm un şotron apoi te las să strigi cât vrei
uite casc gura şi rămân aşa toată seara

mai crezi? - mă întreabă gândul. eu mai cred. tot mai cred

tac şi-l las să-şi răspundă singur prin gura mea căscată
cât o talpă de viaţă sub umbrela adevărului aşteptat
într-o îndelungă prelungă răbdare
ca o traistă uitată aninată de şaua invizibilă a calului 2014

14 ianuarie 2014