pian vechi

pianul din muguri de mure răsună în sala goală
valsul începe picioarele tastează neîntrerupt paşii un doi trei un doi trei
ecoul se pierde mă văd aşternându-mi trupul pe dalele reci care duc spre 
amfiteatrul dărăpănat al amintirilor 
prezent din prezent din prezent în prezent cu accente fragile de viitor 
în fiecare colţ al sălii valsul încă răsună pianul din muguri de mure răsună
picioarele i-au obosit stă un pic într-o rână
acum spun că nu mă pricep dacă rezonanţa unui pian rămâne aproape neschimbată 
când stă într-o rână dar pentru el pianul din muguri de mure aplaud
am obosit 
iau forma caldă a copilului trecutului între braţele golite de aşteptări 
nu plâng răsucesc sprâncenele iernii în mine
caut şi caut şi caut nedurerea mângâierea palmelor chircite.
le văd cum se destind şi-mi împresoară cu totul gâtul şi umbra şi umbrele şi tainele.
Doamne, mi-e dor!
atât

29 ianuarie 2014